Weekend în Piatra Craiului (Trofeul Carpaţilor – Ediţia a VIII) – partea II

Sâmbătă – 19 Septembrie 2009 – prima zi a competiţiei. E dimineaţă. Se aud voci şi paşi în jur. Undeva în apropiere cineva repetă o invitaţie la cafea. După voce pare a fi Garcea, care în urma rugăminţilor Iulianei se îndură şi îi aduce o ceaşcă de cafea la cort. Ieşim toţi 4 din sacii de dormit şi deschidem uşa cortului. Aerul proaspăt şi rece ne revigorează puţin şi începem să ieşim din starea de moleşeală. Cerul, parcă desprins dintr-o poezie Bacoviană, anunţă o zi mohorâtă. Era clar că nu vom scăpa fară cel puţin un duş gratis oferit de toamna timpurie ce şi-a făcut apariţia anul acesta ceva mai devreme decât ne aşteptam.

Ziua este abia la început şi trebuie să ne pregătim pentru probele ce erau planificate pentru această primă zi. Ca să ne trezim de-a binelea ne îndreptăm spre ulucul rămas de pe vremea când stâna era funcţională, unde susura un minuscul izvor (cea mai apropiată sursă de apă). Alungăm cu ajutorul apei reci şi ultima fărâmă de somn şi moleşeală şi ne întoarcem la cort sa mâncăm ceva.

Câteva zeci de minute mai târziu începe binecunoscuta probă teoretică ce cuprinde mai multe seturi de teste (zonă, floră-faună, meteo, prim-ajutor şi alpinism). În momentul în care intră si cei de la FDC la proba teoretică norii plumburii se înţeapă în cetina brazilor înalţi şi începe să cadă peste noi o ploaie de toamnă maruntă. Stropii de ploaie devin din ce în ce mai mari şi mai deşi. Câţiva fugim în stâna părasită, al cărei acoperiş încă mai reuşea să tină ploaia rece departe de noi. Ploaia deja mă pune pe gânduri şi în cap nu-mi răsună decât o singură întrebare: “să merg sau nu pe traseu?”. Se termină proba teoretică şi cei de la FDC iau startul în proba de regularitate (sau traseu). Îmi iau inima-n dinţi şi plec şi eu cu ei.

Ploaia scădea in intensitate. Smocurile de iarbă erau îmbibate cu apa, ceea ce făcea mersul pe munte destul de anevoios. Traseul iniţial a fost modificat de organizatori ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile şi presupunea acum parcurgerea drumului Poiana Funduri – Refugiul Funduri şi retur.

Ajungem după o vreme la Refugiul Funduri putin uzi şi transpiraţi. Ne tragem suflu şi pornim spre tabără după ce se completează fişa de participare pentru proba de regularitate. Ploaia s-a oprit şi pe drumul de întoarcere am reuşit să observ câteva creste ce reuşeau să răzbată cu greu printre nori si ceaţa densă. În vale se puteau vedea şi corturile întise-n poiana ce părea de aici de sus o gărgăriţă cu buline multicolore. Odată întorşi în tabăra ne schimbăm de hainele de acum ude. Alex şi Iuli se pregătesc de proba de alpinism. Eu aleg sa fac o băiţa înainte să mă schimb şi să rămân în cort cu Diesel să tragem un pui mic de somn.

Încet, încet se lasă seara. Urmează proba cultural-artistică la focul de tabără. În cadrul aceastei probe membrii cluburilor participante au diverse reprezentaţii, cum ar fi: cântece de munte, imnul clubului, poezie şi nu în ultimul rând o scenetă umoristică (memorabilă sceneta celor de la Caraiman, însă nici ceilalti nu s-au lăsat mai prejos). A fost o seară plina ce s-a încheiat cu o sesiune prelungita de folk lânga focul de tabără. Este trecut de miezul nopţii deja şi norii grei se împrăştiau, făcând loc câtorva stele ce străluceau timide pe cerul ca de smoală. Cuprins de frigul ce mi se înfiripase bine în oase plec spre cort sa mă culc, gândindu-mă la ziua de duminică ce se anunţa însorită, deşi activitatea era departe de sfârşit.