Stupize, stupize … la uzină

Nu știu cum se face, dar săptămâna asta surprizele s-au ținut lanț. Pe la începutul săptămânii am avut onoarea să fim vizitați de ambasadorul SUA în România. Hai să zicem că asta ar fi o vizită care și-ar fi avut oarecum rostul având în vedere că lucrez la o multinațională americană și nu la o fabrică de scobitori.

Asta a fost doar începutul pentru că astăzi am avut parte de o surpriză și mai mare. Ne-a vizitat mult prea măritul și stimabilul domn Băsexu … da, chiar el. Au venit chiar și câțiva băieți de la securitate să verifice dacă sunt bombe în clădire și să vadă dacă nu cumva avem snaipări (condiția principală e s n-ai păr) ascunși după colțuri. Eu se pare că am o moacă așa mai de mafiot, da’ spre norocul meu am păr… așa că am scăpat cu bine până la urmă.

Apoi s-a făcut un tur prin clădire și bineînteles ceva poze. Zici că suntem pe vremea lu’ nea Nicu, când acesta din urmă venea în vizită la uzină să vadă cum se stă cu producția. Mai lipsea să ne îmbrăcăm toți în portocaliu și să fluturăm eșarfe de aceeași culoare. Ne-am fi apropiat de comportamentul aplaudacilor din Timișoara din filmulețul de mai jos, față de care nutresc un mare respect (la fel de mare ca degetul mijlociu).

Zice-se că Băse ar fi băiat de gașcă. Sincer mi se fâlfâie. Sunt mulți oameni de treabă în viața particulară, însă asta nu încălzește pe nimeni în cazul de față. Pe mine ca și cetățean mă interesează ca cei aleși să-si respecte promisiunile și să conducă țara în interesul nostru. Să aibă coloană vertebrală și ceva prestanță, nu să înjure ca la ușa cortului sau să se dea-n spectacol cu nasu roșu. (mă întreb dacă ilustrul conducător suferă că nu s-au terminat încă lucrările la Golden Șliț?!)

Acum legat de vizită, cică nu ar fi fost una cu scop electoral (la fel îi și cu afișele alea cu referendumul nu?). Cui îi pasă? Oricum nu a reușit să mă impresioneze cu ceva, ci mai degrabă să-mi provoace greață (m-a umplut de respect ™). Sunt curios câți din ăia de l-au votat acum 5 ani mai pun botu și anul ăsta?!

Și de încheiere o dedicație:

3 Comentarii
  1. hotzu`

    recomand zeitgeist si zeitgeist addendum, dc nu le’ai vazut deja…sa auzim de bine…btw, io ma duc sa votez….anti-basexu, anti-blonde etc.:))

  2. nepotu

    Şi eu o să votez anti-Băsexu, însă ce ne facem în turul 2 când vom avea de ales între Băse şi Jeoană?!

  3. bubu

    hmmmm…si scapam de unul si dam peste altul, care dupa 5 ani ii va locul prezentului…ce naiba, ne este insange sau in “basca pe care nu o are”, dar nea’ Nicu a avuto, deci nu e bine nici cu si nici fara.

Ai ceva de zis?

Ce ai de zis:
XHTML: Sunt permise urmatoarele tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong> <pre lang="" line="" escaped="" highlight="">