Poiana Izvoarelor, o cabană ce am s-o evit pe viitor

În sfârșit weekend-ul trecut am facut o nouă ieșire la munte. De data aceasta am ales Bucegii, mai exact Poiana Izvoarelor. Sâmbata dimineța ne-am întâlnit la Petrom-ul din Băneasa și în jurul orei 8:30 am pornit spre Bușteni. Am făcut un mic popas la Carrefour-ul din Ploiesti, urmat de o altă pauză scurtă pe traseu înainte de Bușteni. Următoarea oprire a fost la Gura Diham, unde aveam să lăsăm mașinile și să pornim spre cabană.

Era o zi destul de mohorâtă și prin padure am avut parte de puțin noroi, dar într-un final am ieșit la cota 1400 din pădure, în apropierea cabanei. Cum am mers răsfirați am stat pe poiana și am așteptat să ne strângem toți. La un moment dat apare și cabanierul, cu o față nu tocmai prietenoasă și ne întreabă dacă avem rezervare. Îi răspundem afirmativ și-l bagăm pe Cornel la înaintare, că doar el făcuse rezervarea.

Am observat că nea Popa gesticula vehement și am zis să mă apropii să vad care-i motivul nemulțumirii sale. Ajuns lângă iei aflu că nu ne este permis să venim cu chitara, că s-au mai bătut odată unii și dacă nu ne convine să plecăm la Diham (nu văd de ce chitara era mărul discordiei … oare cu niște sticle de vodka și ceva chef de harță era mai bine?!). Cum la Gura Diham ne-am întâlnit cu Vampiru și alți munțomani care ne anunțaseră ca la Diham urmează să soseasca cei înscrisi la Școala de Ghizi Montani (în jur de vreo 120 de persoane) era clar că nu aveam nici o alternativă în apropiere. Am uitat să menționez că eram un grup de vreo 18 persoane (+ Diesel care ne-a însoțit și în Piatra Craiului) și că eu cărasem chitara lui Alex, și în consecință eram plin de spume, dar am zis să lăsăm de la noi și să ne cazăm.

Unii dintre noi au avut onoarea să fie cazați în apartamentele din cabana nouă – care deși nu cred că are un an de când e funcțională deja are igrasie din plin – și restu, printre care se numără și subsemnatu’, în vechea căbănuță din lemn. Cum rămăseserăm vreo 10 care dormeam la comun ni s-a propus să stăm la parter, însă fiind spațiul dintre paturi mic am ales să ne cazăm la etaj. Atât camerele de jos, cât și veranda aveau pereții renovați (nimic special, doar niște OSB prins peste).

Deși am plătit pentru 10 paturi, iar la verandă erau 7.5 paturi (8 după spusele cabanierului) am ales să stăm acolo pentru a putea să ne mișcăm în voie. După ce am terminat formalitațile cu privire la cazare am urcat în sala de mese să mâncam și apoi ne-am întors în cabană. Vremea era prea vitregă să merite să ieșim. La un moment dat Alex a încins chitara și am ținut-o într-o veselie până spre seară când ni s-a făcut poftă de un foc de tabără.

Radu s-a dus să vorbească mai întâi cu nea Popa să vadă “dacă avem voie” și să-i ceară un topor, deși eu nu-mi făceam mari speranțe și sincer m-am mirat când am văzut că s-a intors cu toporu-n mâna. Am găsit pe poiană o vatră unde să facem focul și ne-am avântat în pădure să găsim lemne. Am avut noroc și am găsit un brad mare picat din care am tăiat crengi pentru foc.

Am făcut noi focul, a adus și Alex chitara și ne-am strâns toți în jurul focului. La un moment dat vedem o mare de luminițe. Erau cei de la Școala de Ghizi Montani care porniseră pe traseu și acum se întorceau la Diham. Înșirați unul în spatele celuilalt cu frontalele aprinse pareau ca un mare șir de licurici în întunericul ca de zmoala.

Pe la 19:30 m-a lovit cumătra foame și m-am îndreptat spre sala de mese. Mă uitasem ziua peste program și era menționat negru pe alb că programul de servire a mesei era până la ora 20:30. Din nefericire pentru mine a trebuit să mă mulțumesc cu două pungi de pufuleți, niște biscuiți și un croissant că nu se mai servea nimic. Noroc că unii din noi luaseră mai multă mâncare de acasă, alții, printre care mă număr și eu am zis să consumăm cât mai mult de la cantina cabanei și se pare că a fost o decizie proastă. Mai bine era în trecut când căram mâncare dublu decât am fi avut nevoie, dar măcar nu stăteam cu foamea-n gât.

Întorși în cameră ne-am împărțit in două echipe si am jucat mim până la miezul nopții. Ne-am amuzat teribil preț de câteva ore bune. Cea mai bună prestație a fost a lui Radu care avea de mimat malpraxis și l-a imitat într-un mod original pe Ciomu. Într-un final ne-am băgat la somn, iar eu am adormit cu gândul la omleta ce aveam să o savurez dimineața următoare.

Duminică m-am trezit puțin înainte de 8, dar ceața de afară m-a făcut să mai lenevesc preț de 2 ore. Pe la 10 am mers cu toții la masă, unde am devorat câteva ceaiuri și 2 omlete tărănești și în jurul prânzului am pornit spre Gura Diham.

Nu era prima dată când mergeam la Poiana Izvoarelor, însă de data asta am plecat cu un gust amar. Citisem recent pe hoinari.ro niște comentarii negative, însă refuzam să cred, mai ales că prin februarie 2008 doamnele de la bucătarie s-au oferit să ne prepare ele carnea de grătar să nu mai stăm afară în frig. Dacă înainte aș fi recomandat cu multă căldură această cabană acum nu zic decât atât: “nu vă duceți acolo!”. Nea Popa nu are nimic din spiritul de munțoman în sânge și nici măcar “stofă de comerciant”. Nu așa se pot scoate bani din turism!

Am mai făcut o oprire în Bușteni să votăm și să stabilim unde aveam să ne mai oprim pentru un suc, o cafea… După ce am votat ne-am pus cu toții de acord să ne oprim în Sinaia la Old Nick Pub (locație ce o recomand cu încredere), de unde am plecat în jurul orei 16 spre București.