Android-ul, bateria şi calibrarea
Platforma android a beneficiat de un adevărat succes şi în momentul de faţă a ajuns să domine pe piaţa smartphone-urilor. Numărul smartphone-urilor vândute cu acest sistem de operare este în continuă creştere (peste 500.000 de smartphone-uri ce rulează Android sunt activate zilnic). O cifră interesantă, dar nu o să vorbesc despre cota de piaţă a celui mai în vogă sistem de operare pentru mobile.
Gama de produse care vin cu Android este foarte variată, la fel ca şi gama de versiuni Android ce pot fi instalate. O parte din utilizatori, ca şi mine de altfel, vor să stoarcă mai mult din smartphone-ul personal sau pur şi simplu vor să şi-l personalizeze. Pentru această categorie de utilizatori au fost create forumurile publice, ca şi xda, unde dezvoltatorii independenţi şi cei pasitionaţi de modding se pot întâlni într-un mediu virtual.
Spre fericirea noastră putem găsi pe internet diverse versiuni de Android ce pot fi instalate pe smartphone-ul din dotare. După trecerea la un nou ROM, unii utilizatori se plâng că bateria se consumă mai repede. Pot fi unele cazuri în care este ceva putred prin ROM-ul nou instalat sau respectivul ROM nu este optimizat, însă nu de multe ori asta se întâmplă deoarece bateria nu este calibrată.
De ce este nevoie de calibrare? Păi Android-ul învaţă să gestioneze consumul de resurse şi implicit cum să consume bateria în timp şi stochează toate datele necesare într-un fişier numit battery stats (/data/system/batterystats.bin). Acest fişier poate fi sters manual, însă pentru cei mai comozi există aplicaţii ce pot face asta: Battery Calibration sau din modulele custom recovery recente. Este totuşi necesar să aveţi root-at telefonul, altfel nu se poate. Clibrarea este recomandată de fiecare dată când schimbaţi ROM-ul sau oricând vi se pare ca nu mai este bateria “calibrată”. Primul ciclu de descărcare va fi ceva mai scurt, însă în timp totul revine la normal.
Pe lângă calibrarea bateriei mai sunt cateva lucruri de care e bine să ţineţi cont pentru a obţine timpi cât mai buni între ciclurile de încărcare. Iată doar câteva din acestea:
- Nu folosiţi aplicaţii auto task killer. Lăsaţi task managerul din Android să işi facă treaba. O să închidă el aplicaţiile “agăţate” atunci când o sa fie cazul sau când are nevoie de resurse. Aceste aplicaţii nu aduc un real beneficiu deoarece resursele pe care le salvează prin închiderea anumitor aplicaţii le consumă prin monitorizare şi operaţiile efective de închidire, cu alte cuvinte: “ce iei pe mere dai pe pere”.
- Închideţi componenetele pe care nu le folosiţi: bluetooth, gps, wifi.
- Incercaţi să folositi retelele WiFi în detrimentul conexiunii de date, ori de câte ori este posibil. Conexiunea de date prin reţeaua operatorului de telefonie este unul din cei mai mari consumatori de resurse.
- Încercaţi să folosiţi telefonul în reţeaua 2G şi comutaţi pe 3G sau auto doar atunci când aveţi nevoie.Dacă sunteţi printre norocoşii din reţeaua Ciosmote, când reţeaua este pe auto o să observaţi pe lângă faptul că în anumite zone nu puteţi fi sunat şi un consum rapid, însoţit de o încălzire excesivă a bateriei (generată de consumul mare de curent).
- Dacă instalaţi ROM-uri custom sau specifice altei regiuni asiguraţi-vă că telefonul vostru funcţionează pe frecvenţele corecte. De exemplu pentru Defy a fost creată o aplicaţie numită Baseband Switcher care permite schimbarea fişierelor responsabile de frecvenţele radio pe care operează Defy-ul.
Astea sunt doar câteva din şiretlicurile care vă prelungesc timpul de funcţionare între încărcări şi ce am pus eu mai sus este doar vârful aisbergului. În timpul săptămânii reuşesc să ating performaţe destul de bune cu privire la durata de viaţă a bateriei (~4 zile), folosind Defy-ul doar pe post de telefon (între 30 şi 60 de minute), şi asta se datoarează faptului că eu activez conexiunea de date pe mobil doar atunci când am nevoie. Mare parte din timp (90%) am acces la un reţele WiFi sau la un laptop cu internet, aşa că nu văd de ce m-aş chinui cu ecranul de 3.7″ de pe Defy. Nu acelaşi lucru se întâmplă în weekend.
NOTĂ: Se pare că ștergerea fișierului batterystats.bin nu are nici un impact. Puteți citi mai multe în acest articol.













8 August 2011 18:30
…chestia cu bateria e mai ciudata…dupa instalarea miui 1.8.5 bateria ma tine 2 zile(o zi fara calibrare)…si memoria este de 215 mb cu toate aplicatiile inchise cu taskmanagerul implicit spre deosebire de 290 chiar 300 uneori cu versiunea veche…dpmdv mai au de muncit putin la 2.3.5!!!
P.S:Bine ai revenit!
8 August 2011 18:39
E posibil ca 2.3.5-ul sa mai aiba nevoie de ceva “fine tunning”, dar sunt increzator ca totul se rezolva pe parcurs.
PS: bine v-am regasit!
9 August 2011 16:02
Zi-mi o chestie: cum de face trafic atunci cand ii bifezi “use only 2G networks” si debifezi “Data enabled” (Enable data access over Mobile Network).
Seteaza-l asa, activeaza-i WiFI si pe urma intra din browser-ul lui default pe “live.vodafone.com” (dar nu de pe Firefox sau de pe Opera), iar in paralel conecteaza-l la un router wireless si logic ar fi sa mearga doar pe WiFi. Cand colo, o sa vezi ca face trafic de date pe reteaua mobila.
9 August 2011 16:17
Vio, eu sunt cu verzii de la Ciosmote si nu am patit sa imi faca trafic atat timp cat am datele dezactivate (Data Enabled pe Off). Sa nu cumva sa fie ceva legat de live.vomafone.com si cum au configurat ei ROM-ul. Stiu ca de multe ori operatorii isi pun amprenta si pe ROM-ul de pe telefon (de ex: instaleaza aplicatii d-ale lor).
Eu nu am avut sistemul original pe telefon decat pentru o scurta perioada. Acum de exemplu folosesc MIUI si nu am avut probleme de genul celei mentionate de tine. In plus Androidul este gandit ca in momentul in care ai WiFi activ si conectat sa foloseasca acea sursa pentru internet si nu conexiunea de la operator, chiar daca aceasta din urma este activa.
9 August 2011 17:19
Da, cam la aceeasi concluzie am ajuns si eu, ca e configurare pe live.vodafone.com
M-a costat vreo 2E procesul de intelegere a functionarii (ilogice)…
9 August 2011 17:38
Si nu i-ai sunat sa le urezi de bine?
9 August 2011 17:39
Folosit doar ca telefon pe mine ma tine DEFY-ul cam 3-4 zile dar in mod normal bateria tine cam doua zile. Bineinteles ca am folosit Battery Calibration.
9 August 2011 22:40
o mica nelamurire daca eu instalez froyo oficial cee trebuie recalibrat de fiecare data ?
10 August 2011 09:08
Calibrarea nu este neaparat necesara atunci cand schimbi un ROM, la fel cum nu e neaparat nevoie sa astepti sa instalezi un nou ROM pentru a face asta. Calibrezi bateria oricand ti se pare ca nu mai respecta timpii de descarcare cu care esti obisnuit (facand aceleasi operatii), adica nu mai este calibrata.
10 August 2011 10:10
multumesc ptr raspuns.
13 August 2011 10:45
E o adevarata poveste bateria in defy , in orice alt telefon pana la urma .Cu multitudinea de rom-uri aparute mai nou (numai pe xda) intradevar ai nevoie de calibrare . Eu as mai sugera cate ceva in aceasta privinta,si anume: anumite aplicatii se pot comporta ciudat pe anumite rom-uri(lag,blocari etc),solutia personala a fost sa inlocuiesc aplicatia respectiva cu alta care face aceeasi chestie…calibrarea baterie eu o fac dupa o incarcare 100% apoi urmeaza o descarcare mai rapida a bateriei chiar si a doua oara (in functie de aplicatiile pe care le rulati in aparat el invata sa gestioneze resursele bateriei) .Eu mai am un telefon cu windows mobile,de serviciu,dar daca defy are probleme la baterie asta e jenant…adica totul depinde de noroc la el.
19 August 2011 16:05
Salut,
Probabil ai testat mai multe ROM-uri decat mine. As vrea sa instalez JBoogie3 LiquidArc Gingerbread sau alta versiune de Gingerbread.
In opinia ta care Gingerbread se misca cel mai bine si este si optimizat din punc de vedere al consumului bateriei ?
19 August 2011 16:20
Moska, mie nu prea imi plac ROM-urile ciuntite de altii, gen LA al lui JBoogie3 sau altele (la fel ca si windows-urile black edition sau mai stiu eu ce). Eu iti recomand sa mergi pe CM7, MIUI sau mai nou Galnet MIUI (e la inceput, insa recupereaza repede). Mi se par doua ROM-uri destul de mature si cu performante net superioare Froyo CEE.
In privinta bateriei nu pot sa iti dau un sfat pentru ca treaba cu bateria este destul de subiectiva. Bateria te poate tine 4-5 zile daca folosesti Defy-ul ca telefon (moderat) sau poate sa te tina o zi sau chiar sub o zi, in functie de utilizare.
4 September 2011 00:56
Salut,
Sunt proaspat posesor al unui Defy si am 2 mai nelamuriri deocamdata:
1. Bateria. L-am pus la incarcat, in 10 minute imi zice 50%. Restul se incarca in…aproximativ 1:30 min. Il scot de la incarcat full…se descarca 10% in primele 10 min de butonat. Inca 10% dupa o ora de standby. Nu mi se pare normal. (2.1 update 1)
2. Notificarile de la mail. Am configurat 2 conturi (un yahoo si inca 1), pot sa le accesez manual de la accounts, dar desi am configurat sa verifice automat mail-ul (nu e chestia cu sync doar pe wi-fi activata), nu face asta. Nu verifica, nu ma anunta, nimic. Cum sa rezolv asta ?
Multumesc anticipat.
4 September 2011 10:31
Salut Flo,
Tocmai ai experimentat unul din bug-urile 2.1 care apare sporadic la anumiti utilizatori. E timpul sa terci la 2.2 (Froyo CEE = garantie OK) si o a scapi de faza cu bateria.
Pentru punctul 2 nu stiu ce sa iti zic. Nu mi-am configurat niciodata contul de yahoo pe telefon. Mi se pare cel mai mizerabil mail (cel de la yahoo).
5 September 2011 17:27
Multumesc pentru raspuns.
Deseara ii fac update, vad ce se intampla.
Oricum, deocamdata ca si dezamagire este bateria si 2G(3G) care o papa mult prea repede chiar si doar in standby.
Stima.
28 September 2011 17:18
te salut nepotu,
am o noua problema
am descarcat un program de calibrare a bateriei dar care nu accepta fiindca tel nu era root-at, desi era si un program de gestionare a bateriei(consider ca asta e problema la ceea ce vreau sa spun mai departe)
m-am jucat pe tel pana la terminarea totala a bateriei Dupa o incarcare de o ora juma telefonul imi indica semnul bateriei dar cu n semn al intrebarii (nu se incerca) Nu ma pot conecta cu el la calculator prin usb. As putea cumpara un incarcator universal dar as vrea sa imi remediez deficienta
cu bine
28 September 2011 17:28
Vlad, din ce stiu eu nici un program de calibrare a bateriei nu functioneaza fara root. Fisierele ce trebuiesc “curatate” nu pot fi accesate decat cu root.
Revenind la problema ta cu incarcarea nu pot sa iti dau un raspuns pana nu lamurim cateva alte aspecte:
1) Folosesti cablul USB original de la Motorola (sunt multe cabluri USB>microUSB ieftine care fac figuri pe Defy)
2) Ai incercat sa il conectezi la incarcatorul de priza folosind accesoriile cu care a venit (incarcator + cablu usb originale) ?
3) Ai bateria originala?
Daca raspunsul este da la cele de mai sus atunci poti incerca sa il lasi cateva minute fara baterie (adica sa o scoti din Defy) si sa vezi ce se intampla dupa.
PS: Ce program ai folosit? Poate putem sa legam problema de program si faptul ca s-a incercat calibrarea fara root.
28 September 2011 17:37
folosesc toate accesorile originale
in bootloader imi spune palpaind ca nu am baterie, desi aseara l-a tinut toata noaptea
am CM 15 si imi mai apare sigla google si de acolo intru in stock recovery si acolo daca il las mai mult de un minut sau incerc un reboot se inchide
uite acum am intrat in android boot menu, nu stiu ce ar trebui sa dau
28 September 2011 17:53
programele le-am luat din marchet, ceva de genul betery calibraton si un doctor … betery. primul a spus ca nu am telefonul rootat iar in celelat al bifat anumite optiuni din setari
28 September 2011 17:53
Stai ca nu te mai inteleg. Daca zici ca ai CM7 atunci ai implicit si root. Pe CM7 si MIUI nu trebuie sa instalezi root ca este deja inclus.
Tu ai ramas fara baterie, insa teoretic daca ai ROM-ul functional ar trebui sa iti porneasca. Incearca sa incarci bateria la cienva si vezi ce se mai intampla dupa (mai poti sa o incarci tu folosind metoda descrisa aici).
PS: vezi ca in custom recovery (stable recovery) ai o optiune in meniul Advanced care permite stergerea statusului bateriei (aka calibrarea).
PPS: tot nu mi-ai spus ce program ai folosit.
28 September 2011 18:06
Programele le-am luat din marchet, ceva de genul betery calibraton si un doctor … betery. primul a spus ca nu am telefonul rootat iar in celelat al bifat anumite optiuni din setari
Mie in custom recovery (Vol Down + Power) imi apare Android boot menu v 1.0.4 si acolo am:boot, cpu sting, recovery, tools si reboot sistem
Optiunea advanced imi aparea dupa ce imi activam aplicatia Clockwork MOD Recovery din meniu
Ce sa fac
28 September 2011 18:10
dupa un reboot imi apare google de la CM 1.5 apoi bateria cu semnul intrebarii in centru ca semn ca nu incarca
28 September 2011 19:11
Vlad, ca sa intrii in CWM (custom recovery) trebuie mai intai sa intrii in bootmenu (apesi Vol Down cand se aprinde led-ul albastru). De acolo selectezi Stable Recovery si acolo o sa gasesti meniul Advanced.
Nu stiu ce s-a intamplat la tine exact, insa cu ajutorul lui Google poate gasesti ceva raspunsuri in functie de ce ai facut tu inainte. In plus daca reusesti sa incarci bateria folosind diverse artificii (la altcineva, folosind metoda descrisa de mine in link-ul de ti l-am dat …) ai putea cu ceva cunostinte sa vezi ce anume e mucit folosind ADB-ul (dar asta nu e chiar asa de usor de folosit daca nu esti familiarizat cu linia de comanda).
Pentru tine cel mai simplu ar fi sa incarci bateria cumva si sa pui totul pe curat.
31 October 2011 18:28
Nepoate , am o propunere pentru tine , ce ai zice sa te ajut sa creezi un tutorial video cum sa rootezi / instalezi un custom rom pe Motorola Defy si sa facem un tutorial ” cu poze ” cum zice romanul ! Care sa fie pe intelesul tuturor , ce apare , unde apare , ce trebuie sa ii faci ! etc … ! eu unul zic ca ar fi ceva fooooarte folositor pentru un incepator ” like me ” si pentru altii ! m-am oferit sa te ajut cu ce vrei tu , adica daca e ceva de spalat pe jos sau spalat vase te pot ajuta
( glumesc ) , nu stiu sa te ajut in creearea acestui tutorial si video si cel cu ” pictures ” ! Astept un raspuns ! Seara buna .
( Upsss , nu am postat unde trebuia , imi cer scuze )
31 October 2011 18:46
Danny, iti multumesc pentru oferta, insa nu sunt interesat. Am “uneltele” necesare pentru asa-zisele tutoriale video, insa nu am nici o tragere de inima/interes. Am mai zis in cateva randuri: nu e perfect ceea ce fac, insa daca sunt persoane care considera ca pot face lucrurile mai bune eu nu ii impiedic sa incerce. Daca tu vrei sa faci un site cu tutoriale video/poze esti invitatul meu.
31 October 2011 19:31
Ok , am inteles ! Ideea era ca tu aveai cunostintele necesare ! Dar nu e nici un fel de problema daca nu se poate ! Oricum imi place foate mult ceea ce faci ! Si sper sa ne mai ajuti cu ale tale cunostinte ! Seara buna !
31 October 2011 19:44
Sper sa nu consideri ca sunt reticent la schimbare, doar ca eu unu prefer sa scriu … atunci cand am timp. In functie de noutatile care mai apar si de timpul meu liber (cam putin) o sa va mai zgarii pe ochi cu un articol/tutorial din cand in cand.
Seara placuta si tie!
18 November 2011 22:12
Pot instala cyanogen mod 7.1 pe samsung galaxy s daca am android 2.3.5 rootat??
18 November 2011 22:25
Habar n-am. Nu stiu daca ai observat, dar eu “aberez” pe aici despre Motorola Defy si nu despre SGS. Google is your friend.